Înțepăturile de insecte – alergii, tratament și prevenție

Înțepăturile de insecte – alergii, tratament și prevenție
Vara este pentru cei mai mulți dintre noi cea mai frumoasă perioadă din an. Soare din plin, zile lungi, haine tot mai puține și mai ales, vacanță... cam acestea sunt gândurile care ne trec prin minte atunci când ne gândim la ea. Însă e foarte adevărat că în nopțile calde de vară și nu numai, avem de-a face cu un inamic cel puțin supărător – insectele. Înțepăturile de insecte sunt în cele mai multe cazuri urmate de o senzație de mâncărime locală, care dispare după câteva zile. Însă există și situații în care se pot agrava, mai ales în cazul persoanelor cu alergii sau a categoriilor de vârstă mai expuse.

Alergia la înțepăturile de insecte

Reacțiile în cazul înțepăturilor de insecte pot avea intensități diferite, de la o reacție normală ce constă în durere, umflare și roșeață în locul înțepăturii, până la o reacție extinsă, când întreaga zonă este inflamată și chiar o reacție a sistemului imunitar, ce se manifestă în general la pacienții cu boli cardiovasculare.
Unele insecte, printre care se numără și țânțarii, sunt purtătoare de boli, așa că înțepăturile lor ne pot pune sănătatea în pericol. De asemenea, insecte precum albina pot provoca reacții alergice și chiar șoc anafilactic. Anafilaxia sau șocul anafilactic este o reacție alergică severă care poate pune în pericol viața, ce apare la minute, uneori chiar secunde după contactul cu un alergen. Reacția necesită ajutor de urgență, de aceea este esențial să recunoaștem cât mai rapid semnele pentru a lua măsurile necesare. Printre simptome, amintim durerea de cap sau de piept, febră, umflarea feței, a limbii și a buzelor, ceea ce implicit va duce la dificultăți de respirație, amețeală și chiar leșin.
Mai mult, în cazuri mai grave, în care pacientul suferă de alergie la venin, acesta se poate întâlni cu simptome precum:
- nas congestionat;
- lăcrimare excesivă;
- stare de slăbiciune;
- respirație șuierătoare;
- greață;
- vărsături;
- stare de slăbiciune;
- somnolență;
- leșin;
- tahicardie;
- puls crescut;
- amețeală;
- dificultate la înghițire;
- tulburări de vorbire;
- anxietate;
- stare de confuzie.

Tratamentul înțepăturilor de insecte

În acest caz, există două aspecte de lămurit. În primul rând, tratarea zonei afectate și în al doilea rând, acordarea de ajutor medical în caz de alergie. Pentru cazurile ușoare de înțepături, când reacția este una normală, se pot aplica comprese cu apă rece, gheață și geluri de calmare ce au rolul de a stopa mâncărimea și iritația și a grăbi procesul de vindecare. De obicei, aceste produse oferă ajutor în reducerea disconfortului, având un efect de răcorire, fiind recomandate variantele cu pulverizator pentru a evita contactul direct cu zona afectată.
În ceea ce privește tratarea reacțiilor severe, dacă pacientul se confruntă cu simptome grave precum cele enumerate mai sus, este absolut urgent și necesar să se apeleze la ajutor de specialitate. În primă fază este important să se verifice dacă victima poate respira, iar în cazul în care constatăm că nu, se va face masaj cardio-respirator până la sosirea personalului medical specializat. După sosirea medicilor, se vor da informații cu privire la vârsta, greutatea, starea de sănătate a persoanei înțepate, tipul insectei, ora la care s-a produs înțepătura și locul înțepăturii.

Prevenirea înțepăturilor de insecte

Desigur este mai simplu să previi decât să tratezi, așa că cel mai înțelept lucru este să luăm măsurile necesare pentru a fi feriți de riscul de a fi înțepați de o insectă. Printre recomandările specialiștilor vom aminti:
- evitarea folosirii parfumului în exces atunci când petrecem timp în aer liber deoarece parfumul atrage insectele;
- purtarea încălțămintei care acoperă piciorul și a hainelor largi;
- montarea plaselor de insecte la uși și ferestre;
- evitarea zonelor cu păduri și multă vegetație.

De asemenea, există produse pe bază de uleiuri naturale, cum este cel de eucalipt, despre care se știe că are proprietăți de respingere a insectelor, care ne pot veni în ajutor. Este însă foarte important să alegem produse din ingrediente naturale, fără substanțe chimice care să ne pună în pericol sănătatea, mai ales atunci când vorbim despre copii sau bebeluși. Verificați întotdeauna ca pe etichetă să fie excluse ingrediente precum uleiurile minerale, parabenii sau substanțele petrochimice. Și nu uitați să aveți mereu un astfel de produs atunci când plecați în concediu, mai ales dacă vorbim despre camping, mare sau Delta Dunării. Vacanță plăcută!
 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!