Rolul animalelor in viata copiilor - 4 beneficii pentru intreaga familie

Rolul animalelor in viata copiilor - 4 beneficii pentru intreaga familie
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la numărul de animale de companie pe cap de locuitor. Acest lucru înseamnă că tot mai multe generații vor crește alături de un câine sau o pisică. În multe case, animăluțul apare chiar înaintea copilului, așa că e firesc ca odată cu venirea celui mic, părinții să se întrebe dacă prezența acestuia este benefică sau nu în educarea și creșterea sănătoasă din familie.

Afectează sau nu prezența animalului din casă, după nașterea bebelușului?
Creșterea unui copil alături de un animal de companie îl va ajuta pe acesta să învețe de la o vârstă fragedă ce înseamnă să fii umil, empatic și respectuos, dar aduce și o serie de alte beneficii:

1. Dezvoltarea psiho-emoțională a copilului
Animalele sunt emoție pură. Sunt parteneri care te însoțesc oriunde și oricând, gata să ofere sprijin emoțional și iubire necondiționată. Fidelitatea și loialitatea lor pot servi drept exemple pentru ca cei mici să adopte aceste calități, extrem de util și de valoroase, încă din copilărie, pentru tot restul vieții. Copiii care cresc alături de o pisică sau un câine, își vor dezvolta mai ușor abilitățile emoționale și se vor exprima cu mai multă ușurință. În plus, vor deveni și mult mai empatici.

2. Dezvoltarea responsabilității
Animalul este o responsabilitate. Prin împărțirea sarcinilor pentru îngrijirea lui, copilul va deveni mai responsabil și va învăța să aibă grijă de el, să fie atent la hrănirea lui, atunci când se îmbolnăvește sau când trebuie plimbat. Având un animal, în special un câine, familia dezvoltă anumite obiceiuri și își formează o rutină care îl va maturiza pe cel mic. Acesta va realiza că spre deosebire de jucăriile lui, animalul este o ființă cu nevoi ca oricare alta, atât fizice, cât și financiare, materiale sau emoționale.

3. Dezvoltarea fizică
Fizic, simțurile copiilor sunt dezvoltate în prezența unui animal. Este o ființă diferită față de mamă și tată, cu care cel mic este deja familiarizat. În plus, un animal este un partener de joacă neobosit și mulți câini ajung să acționeze ca niște protectori fideli pentru copii. Dintre rasele de câini perfecte pentru o familie cu copii mici se numără bulldog-ul englez, beagle-ul, visla, terra nova, bull terrier, collie, setter-ul irlandez, labrador-ul retriever, golden retriever. În plus, copilul va fi nevoit să iasă cu el afară și să-l plimbe, să se joace cu el în parc, deci va petrece mai mult timp afară, în natură. Joaca în natură alături de animalul de companie este o metodă distractivă și sănătoasă de a petrece timpul, care contribuie la dezvoltarea lui fizică.

4. Tratarea unor dizabilități sau afecțiuni
Studiile specialiștilor au arătat de-a lungul anilor că un copil care suferă de autism poate ajunge să dezvolte abilități sociale, atunci când crește alături de un animal de companie. Cu ajutorul lui, se poate exprima cu mai mare ușurință, indiferent că e vorba despre un câine sau o pisică. Animalele au capacitatea unică de a atrage atenția. Printre abilitățile pe care le dobândesc copiii care trăiesc alături de animale de companie, se numără cele de comunicare, capacitatea de cooperare, empatia, capacitatea de autocontrol și de a relaționa cu alte persoane. Chiar dacă, din fericire, cel mic nu are probleme de sănătate, animalele de companie pot ajuta la scăderea tensiunii arteriale, la reducerea stresului și a anxietății, oferind astfel o stare de bine și de siguranță.

Regulile care trebuie respectate
Desigur, toate aceste beneficii pot fi posibile doar prin adoptarea unor reguli stricte în ceea ce privește creșterea animăluțului. Câinele sau pisica este un prieten și un membru din familie, însă pentru ca totul să fie în regulă, cel mic va trebui să știe că acesta are nevoie de îngrijire specială și că sarcinile zilnice care îi implică, nu cad exclusiv în responsabilitatea adulților. Vorbiți-le despre importanța menținerii unei igiene corespunzătoare, ca și în cazul propriului copil. Implicați-i în vizitele la veterinar pentru a ști mai multe despre vaccinurile pe care trebuie să le facă sau deparazitări periodice.
Toate acestea îl vor pregăti pe cel mic pentru viața de adult și îl vor învăța că pentru orice lucru plăcut din viață, e nevoie de efort și asumarea de responsabilități. Dacă ne asumăm aceste responsabilități și conștientizăm că animalele de companie nu sunt simple jucării pentru copiii noștri sau cadouri, este un semn bun că putem păstra animăluțul pe care îl avem deja sau că e momentul potrivit să adoptăm unul. Avantajele sunt pe toate planurile și pentru întreaga familie!



 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!