Sunt însă, cazuri în care acest lucru nu poate fi posibil, ce-i drept un procent redus, când intervine nevoia de a dirija travaliul tocmai pentru ca nașterea să se termine natural și doar dacă acest lucru nu poate fi posibil să se recurgă la operația cezariană. În termeni obstetricali, aceste proceduri poartă denumirea de probă de travaliu și se efectuează doar atunci când avem semne certe că natura nu poate să-și urmeze cursul firesc, iar femeia își dorește să nască natural cu orice preț.
1. Ce reprezintă nașterea medicalizată?
Medicalizarea în contextul nașterii se poate traduce prin folosirea unor substanțe medicamentoase (hormoni sintetici, antispastice, analgezice) sau a unor instrumente (forceps, vidextractor, ventuză) și aplicarea unor tehnici chirurgicale (epiziotomie, perineotomie), pentru ca nașterea să se termine pe cale naturală.2. În ce situații este necesară folosirea medicalizării în cursul travaliului/al nașterii?
Putem lua în calcul folosirea mijloacelor medicamentoase/instrumentare atunci când:- în cazul hipochineziilor atunci când contracțiile uterine sunt ineficiente;
- pe parcursul travaliului hiperchinetic când este nevoie de temporizare contracțiilor uterine acestea fiind foarte puternice, iar metodele alternative nu au efect, medicul poate recomanda administrarea antispasticelor;
- lipsă de progresiune a dilatatiei;
- lipsă de progresiune a craniului după aplicarea metodelor de spinning babies;
- când craniul fetal este blocat la strâmtoarea inferioară a bazinului;
- când perineul este rigid;
- când parturienta este foarte epuizată.
3.Ce reprezintă oxitocina și de ce este necesară administrarea ei?
Oxitocina este un hormon cu rol important în actul nașterii, fiind răspunzătoare în mod direct de naștere. În condiții normale, aceasta se degajă natural în organism în timpul travaliului și al nașterii fără a fi nevoie de substituția ei sintetică.Este cunoscut faptul că oxitocina este foarte des utilizată fără un fundament real pentru a grăbi terminarea nașterii.
Ma voi opri însă la explicarea pe scurt al rolului ei în cazurile când este absolut necesară. Astfel, este indicată când:
- membranele s-au rupt de peste 24h;
- când în expulzie este nevoie de aplicarea metodelor instrumentare;
- uneori după expulzia fătului sau după delivrența placentei în cazul în care uterul se relaxează din cauza unui travaliu lung și obosit fiind, nu mai are capacitatea de a se contracta corespunzător, iar riscul sângerării este foarte mare.
23.02.2021